Laptop Acer Aspire E5-551G-T6Q7

  • Procesor quad-core AMD A10-7300 tactat la 3200 GHz.
  • Placa video dedicata AMD Radeon R7 M265 de 2 GB.
  • 4 GB memorie ram DDR3 cu frecventa de 1600 MHz.
  • Hard disk SATA3 cu capacitate de stocare de 1 TB.
Acer Aspire E5-551G-T6Q7 este un laptop cu pret excelent din clasa multimedia ce se recomanda prin fiabilitate buna si dotari de ultima generatie. Designul este simplu dar in acelasi timp elegant si modern, se remarca suprafata placuta la atingere cu aspect metalic ce nu lasa senzatia de ieftin. Carcasa din plastic lasa impresia de solid si ascunde foarte bine amprentele sau praful.
Specificatiile tehnice sunt destul de ok, daca nu efectuati editari video pe fisiere mari, rulare de masini virtuale sau randari 3D nu o sa aveti probleme la capitolul performanta. Procesorul este un quad-core din gama AMD Kaveri ce atinge in Turbo Boost o frecventa maxima de 3.2 GHz si, ca o comparatie, ofera performante similare cu un Intel Core i3 de tip ULV.

Placa video este recomandata in special pentru multimedia (filme Full HD sau 4k) si jocuri lansate in anii trecuti, o parte din jocurile noi pot ridica probleme sau pot fi jucate doar cu detalii video low-medium. Am testat cu succes pe acest laptop jocuri ca: GTA 5, Fifa 2016, Sleeping Dogs, Alien Isolation, Dirt Rally, Battlefield Hardline, Far Cry 4, Dragon Age Inquisition, F1 2014, GRID Autosport, Diablo 3, Counter-Strike GO, League of Legends, Starcraft 2, Total War Rome 2, Wolfenstein The New Order, CoD Advanced Warfare etc.


Ce e bine:
  • Autonomia oferita de acest portabil este destul de buna, cand folositi laptop-ul pentru accesarea paginilor web, aplicatii de birou sau vizionare de filme trebuie sa va asteptati la aproximativ 4 - 5 ore de utilizare continua.
  • Ecranul este un model LED cu panou tip TN si rezolutie standard (1366x768 de pixeli) pentru aceasta diagonala. Aceasta afiseaza culori placute, o luminozitate foarte ok si dispune de un timp de raspuns minim datorat panoului TN.
  • Tastatura este comoda, aerisita si foarte usor de folosit. O recomand in special pentru scris si jocuri, tastele cu cursa scurta va ajuta sa redactati mai rapid. Touchpad-ul raspunde precis la atingere iar functiile multi-atingere extind modul in care poate fi folosit.
  • Placa de retea cu fir atinge viteze Gigabit (1000 Mbps) in timp ce placa wireless poate sustine transfer de date la 100 Mbps.
  • Poate fi imbunatatit, in locul hard disk-ului recomand sa montati un SSD iar pe slotul liber de ram inca o placuta de 4 GB.
  • Dispune de port USB 3.0, iesire video digitala HDMI, iesire video analog VGA, conectori audio si cititor de carduri.
  • Ca sistem de operare recomand ultima versiune de Windows si anume Windows 10 dar daca nu va place puteti folosi Windows 8.1 sau 7. De asemenea ruleaza perfect si distributii Linux.
Ce e rau:
  • Nu vine direct cu Windows preinstalat.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu