Laptop Asus N552VX-FY024D

  • Procesor quad-core Intel Core i7-6700HQ tactat la 3.5 GHz.
  • Placa video dedicata Nvidia GeForce GTX 950M de 4 GB.
  • 8 GB memorie ram DDR4 cu frecventa de 2133 MHz.
  • Hard disk SATA3 de 1 TB cu viteza de 7200 rpm.
Asus N552VX-FY024D este un laptop din noua linie de produse Asus N lansata in 2016 ce aduce in principal modificari "sub capota", pe partea de design nu sunt mari diferente doar ceva finisaje minore. Acest model beneficiaza de un procesor din noua gama Intel Skylake, memorie de tip DDR4, un bine-venit ecran de tip IPS si alte dotari de ultima generatie.
Designul este modern si potrivit pentru mediul business, carcasa metalica cu finisaj mat arata bine si se simte placut la atingere iar marginile atent rotunjite contribuie la asigurarea unui nivel cat mai ridicat de confort. Capacul este ceva mai inchis la culoare si prezinta o textura cu aspect slefuit circular. Carcasa este foarte rezistenta la accidente, presiune sau uzura si contribuie de asemenea la racirea mai eficienta a portabilului. Doar partea de jos a laptop-ului este confectionata dintr-un plastic dur ce are rol de izolare termica, daca obisnuiti sa tineti laptop-ul pe picioare o sa apreciati cu siguranta acest lucru.

Performantele laptop-ului sunt de top, vine echipat cu un procesor performant din exclusivista serie i7 de tip quad-core ce dispune de Turbo Boost pana la 3.5 GHz, Hyperthreading (aceasta tehnologie aduce un plus de performanta deoarece transforma fiecare nucleu fizic al procesorului in doua nuclee virtuale) si tehnologii ca: suport pentru memorii DDR4, AVX, AVX2, Quick Sync, AES-NI, VT-x, VT-d etc. Memoria de tip DDR4 aduce de asemenea un plus de performanta notabil iar hard disk-ul, desi nu este comparabil la viteza cu un SSD, avand viteza de 7200 rpm este similar la performante cu cele de pe PC-uri Desktop. Laptop-ul poate fi folosit fara probleme pentru: utilizare clasica (navigare pe internet, filme la rezolutie Full HD/Ultra HD, office etc.), editare foto / video, proiectare CAD, randari 3D, masini virtuale si nu in ultimul rand gaming.

Placa video dedicata este un model pe 128 de biti cu 4 GB de memorie DDR3 din ultima serie de produse Nvidia si face parte din gama cu performante medium-high, astfel este capabila sa ruleze cele mai noi jocuri cu detalii video optime. Cateva exemple de jocuri testate cu succes pe acest laptop: GTA 5, Fifa 2016, Rainbow Six Siege, Just Cause 3, Star Wars Battlefront, Assasin's Creed Syndicate, Fallout 4, Call of Duty Black Ops 3, Battlefield Hardline, World of Warships, World of Tanks, Anno 2205, Metal Gear Solid V, Mad Max, Batman Arkham Knight, The Witcher 3, Dirt Rally, The Crew, Evolve, Far Cry 4, Assasin's Creed Unity, Civilization Beyound Earth, Diablo 3, World of Warcraft, Starcraft 2, Middle-Earth Shadow of Mordor, Counter-Strike GO etc.


Ce e bine:
  • Ecanul de 15.6 inch este de tip IPS cu finisaj anti-reflexiv, acesta afiseaza culori excelente, o luminozitate optima si unghiuri de vizibilitate foarte largi. De asemenea poate fi folosit in orice conditii de iluminare fara sa reflecte lumina sau sa se transforme intr-o oglinda.
  • Autonomia este buna, acumulatorul poate sustine 4-5 ore de navigare pe internet, vizionare filme sau lucru in regim office. in gaming e normal ca autonomia sa scada, nu va pot oferi niste cifre deoarece difera de la joc la joc.
  • Tastatura chiclet este una dintre cele mai confortabile modele intalnite pe laptop-uri, vine cu taste mari si bine delimitate ce va permit sa scrieti rapid si sa controlati mai precis jocurile complexe. De asemenea este iluminata si puteti controla nivelul de iluminare.
  • Se pot face si ceva upgrade-uri, la nevoie hard disk-ul poate fi inlocuit cu un SSD si este de asemenea loc pentru inca 8 GB de memorie ram.
  • Dispune de 3 porturi rapide USB 3.0 dintre care unul de tip USB-C (mufa poate fi conectata in orice pozitie), nu lipseste nici iesirea video digitala HDMI sau portul Mini DisplayPort.
  • Placile de retea pot sustine fara probleme viteze Gigabit (inclusiv pe WiFi dar trebuie sa aveti si un router capabil sa asigure astfel de conexiuni).
  • Pe partea de multimedia avem o unitate optica DVD-RW, cititor de carduri 3 in 1, microfon array cu fintie de anulare a zgomotului de fundal, camera web HD si un sistem audio Bang & Olufsen ICEpower excelent.
  • Laptop-ul recomand sa fie folosit cu sistem de operare Windows 10 dar poate rula fara probleme Windows 8.1 sau diverse distributii Linux.
Ce lipseste:
  • Nu vine direct cu Windows preinstalat, nu e neaparat un lucru rau deoarece puteti achiziona versiunea preferata si scapati de bloatware-ul preinstalat de producator.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu