Treceți la conținutul principal

Laptop Acer Aspire E5-574G-74UE

  • Procesor dual-core Intel Core i7 6500U tactat la 3.1 GHz.
  • Placa video dedicata Nvidia GeForce 940M de 4 GB.
  • 8 GB memorie ram DDR3 cu frecventa de 1600 MHz.
  • Hard disk SATA3 cu spatiu de stocare de 1 TB.
Acer Aspire E5-574G-74UE este un laptop performant incadrat in clasa multimedia / gaming ce beneficiaza de procesor din noua generatie Skylake si face parte dintr-o serie consumer cunoscuta pentru fiabilitate si raportul pret / performanta foarte bun.
Designul este modern, la interior prezinta un model embosat de culoare gri-carbune mat iar capacul afiseaza o textura foarte moderna cu aspect textil ce scoate laptop-ul in evidenta. Carcasa fiind fabricata dintr-un plastic de calitate asigura o rezistenta superioara, este bine imbinata si este foarte placuta la atingere.

Performantele laptop-ului sunt de top, procesorul cu care este echipat se poate lauda ca fiind unul dintre cele mai performante modele dual-core pentru laptop-uri si beneficiaza de tehnologii ca: Turbo Boost (frecventa creste in sarcina pana la maxim 3.1 GHz), Hyperthreading (functioneaza ca un quad-core transformand automat cele 2 nuclee fizice in 4 nuclee virtuale), AES-NI, AVX, AVX2, VT-x, VT-d, Quick Sync etc. Laptop-ul poate fi utilizat cu succes pentru: sarcini de baza (internet, office, filme la rezolutie mare), prelucrare foto, editare video, aplicatii tip AutoCAD, modelare 3D, rulare de masini virtuale, multitasking si nu in ultimul rand gaming.

Placa video dedicata este un model cu performante medii din ultima linie de produse Nvidia si este perfecta pentru vizionare de filme Full HD / Ultra HD (4K) si jocuri de ultima generatie. Pe acest laptop au fost testare si ruleaza excelent jocuri ca: Rainbow Six Siege, GTA 5, Fifa 2016, Just Cause 3, Fallout 4, World of Warships, Metal Gear Solid V, Mad Max, The Witcher 3, Battlefield Hardline, Evolve, The Crew, Far Cry 4, Dragon Age Inquisition, Dota 2, League of Legends, Minecraft, Diablo 3, World of Tanks, Starcraft 2, Counter-Strike GO, Civilization Beyound Earth, The Evil Within, Middle-earth Shadow of Mordor, Risen 3 Titan Lords, Watch Dogs, Grid Autosport, Skyrim etc.


Ce e bine:
  • Ecranul este un LED luminos ce afiseaza culori vibrante si unghiuri de vizibilitate decente. Avand la baza un panou tip TN este perfect pentru gaming datorita timpului de afisare extrem de mic.
  • Autonomia este buna, se ajunge fara probleme la 4.5 - 5 ore de vizionare filme sau navigare pe internet. In gaming e normal ca autonomia sa scada simtitor, mai ales in jocurile solicitante.
  • Tastatura model chiclet este conceputa pentru scris si jocuri, nu o sa se blocheze cand sunt apasate mai multe taste si o sa va ajute sa scrieti mai repede deoarece tastele sunt de dimensiuni optime, au cursa scurta si sunt delimitate perfect.
  • Se mai poate adauga 8 GB de ram pe slotul liber iar un upgrade important ar fi inlocuirea hard disk-ului cu o unitate de stocare SSD mai performanta.
  • Atat placa de retea WiFi cat si cea locala (cu conexiune prin fir) pot sustine conexiuni de tip Gigabit (1000 Mbps).
  • Pe partea de porturi avem: iesiri video (HDMI si VGA), conectori audio si 3 porturi USB (unul de tip USB 2.0 mai lent si doua de tip USB 3.0 mai rapide).
  • Categoria multimedia cuprinde o unitate optica de tip DVD-RW, cititor de carduri SD, camera web HD, microfon si difuzoare stereo cu tehnologie Dolby Digital Plus Home Theater.
  • Sistemul de operare preinstalat Free DOS poate fi inlocuit cu Windows 7, 8.1 sau Windows 10 dar si cu diverse distributii Linux.
Ce lipseste:
  • Nu este vandut cu Windows preinstalat, preferam astfel chiar daca trebuia inclus si pretul licentei.